Definitie lunga dex98

LUNG, -Ă, lungi, adj., adv., s.n. I. Adj. 1. Care are o lungime mare, ale cărui capete sunt depărtate unul de altul. ♢ Expr. A avea mâna lungă (sau degete lungi) sau a fi lung de mână (sau de, în degete) = a avea obiceiul fure, a fi hoț. A fi lung în (sau de) limbă sau a avea limbă lungă = a vorbi prea mult și, mai ales, a spune ce nu trebuie; a fi limbut. ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde lungi. 2. De statură mare; înalt. ♢ Expr. A cădea cât este de lung = a cădea lungindu-se pe jos. 3. (Despre suprafețe) Care se întinde pe o distanță mare; p. ext. vast. 4. (Despre mâncăruri) Apos, diluat. ♢ Expr. Zeamă (sau ciorbă) lungă = a) mâncare slabă, fără gust, proastă; b) vorbire anostă, fără conținut. 5. Care durează mult timp; îndelungat. ♢ Silabă (sau vocală) lungă = silabă (sau vocală) care are o durată de pronunțare mai mare decât durata medie. ♢ Expr. Zile (sau ani) lungi = timp îndelungat (care s-a scurs greu). Vorbă lungă = vorbărie inutilă. II. Adv. Mult, îndelung; adânc. ♢ Expr. A se uita (sau a privi) lung (la cineva sau la ceva) = a privi mirat, nedumerit sau mult și atent, insistent, cu reproș (la cineva sau la ceva). III. S.n. (De obicei articulat) Lungime; întindere. ♢ Loc. adv. și prep. De-a (sau în) lungul = în direcția lungimii; pe lângă, pe marginea...; de la un capăt la altul. ♢ Expr. În lung și în lat (sau larg) = în toate direcțiile, peste tot, pretutindeni. A nu-și cunoaște (sau vedea) lungul nasului = a fi obraznic. – Lat. longus.